Entries categorized as ‘Diverse’
Si din nou la inceput de drum
November 5, 2009 · 8 Comments
Ar trebui sa zic multumesc din inima tuturor oraselor pe unde am trecut si mai ales celor prin care am lasat urme. Ar trebui sa zic multumesc Sibiului pentru ca a luat Kapitalul in piept, ar trebui sa zic multam fain, Brasov, pentru ca ati facut show de stand up din ceea ce promitea sa fie o nunta mare, sa zic multam Iasului, care nu numai ca a umplut de doua ori Dublin Pub, dar ne-a mai oferit si cel mai misto interviu pe care l-am trait vreodata eu si Costel, la Radio Buna Ziua Iasi.
Ar mai trebui sa va anunt ca ne vedem pe 8 la Constanta, la Phoenix.
Dar nu pot sa nu va zic intai altceva:
Ne deschidem club.
Dupa niste ani de zile in care am stat in puf la Cafe Deko, am luat viata in piept si ne-am deschis un club de stand up comedy care va fi The Comedy Club.
Se numeste Club 99, e in Piata Spania, pe Bulevardul Dacia, la numarul 99, de unde si explozia de creativitate din nume
Lansarea este joi, pe 12 noiembrie, si primele showuri de stand up cu noi trei vor fi vineri, 13, de la 20.00 si de la 23.00, si apoi sambata, 14, tot de la 20.00 si tot de la 23.00. Marti, pe 17, avem seara de open mic, adica seara amatorilor unde oricine poate sa urce si sa glumeste. Miercurea, deci pe 18, avem “Zis si Facut!”, show-ul de improvizatie facut pe loc cu Suzi si Micutu’. Numarul pentru rezervari este 0733.500.301, dar nu stiu daca va raspunde cineva la el in urmatoarele zile, probabil ca va functiona de luni incolo. Daca vreti sa ne imprietenim si sa aflati programul pe viitor si alte cele, iaca aici pagina de Facebook.
Pe 12 am pus la cale un fel de showcase, adica am invitat pe toata lumea care face stand up prin Bucuresti la nivel cat de cat profesional si care nu avea alti oameni de distrat prin alte orase la momentul ala. Asta inseamna ca vor urca pe scena, pe langa noi trei, urmatorii: Micutu’, Catalin Iliescu, Natanticu, Aristocratii de Toma, Sergiu si Radu, si, de ce nu, Bordea. Lansarea e pe baza de invitatie, ceea ce inseamna ca daca nu sunteti o femeie extraordinar de frumoasa care ne-a batut la cap cu portjartierul in ultima vreme ca isi doreste enorm sa vina, un prieten foarte bun din copilarie despre care crezusem timp de cativa ani ca a murit sau o prietena din copilarie care de cand n-a mai murit s-a transformat intr-o femeie frumoasa care loveste ritmic cu protjartierul… asta e, dupa cum ziceam, vineri si sambata avem showuri toti trei, adica Vio, Costel si cu mine.
In plus, ne dorim foarte mult sa aducem mai toti oamenii care se ocupa cu stand up in tara si de care nu stim inca. Pana acum stim de si am extins deja invitatii pentru Brigada 2/3 din Timisoara, Comedica si Esua din Cluj. Daca mai sunt oameni care fac asta de ceva timp si nu am auzit de ei, ne-am bucura sa ne cunoastem. Pana atunci insa, Aristocratii, Jokers, Dan Badea, Showtime, Bordea sau Micutu’ vor fi rand pe rand pe la noi, chiar daca nu toti au putut sa ajunga pe 12.
Ideea de la care am pornit cand am facut clubul asta a fost ca noi vom face showuri doar acolo, dar nu vom face doar noi showuri acolo. Ne dorim un loc deschis pentru toata lumea, care sa ajute scena de stand up sa se dezvolte si din cauza asta am repornit si serile de open mic, care sunt ca un fel de laborator in care se distileaza oameni care chiar isi doresc sa faca stand up. Deci ne-am apucat de facut palinca
Categories: Diverse · Egoism pur · Promo/SelfPromo · Propuneri · Stand-up comedy · Vazand viata · improvizatie
Ce-a fost si ce va fi
October 13, 2009 · 64 Comments
Si am fost la Iasi, din nou, la aniversarea Centrului Comercial Carre- Felicia. Ciudat show, de obicei ne ferim ca dracu’ de spatii de genul mall, food court si alte cele, dar de data asta am avut o ditamai surpriza. Nu numai ca s-au adunat foarte multi oameni, undeva la 6-700, dar se pare ca multi dintre ei stiau si la ce si de ce au venit. Deci a iesit bine, chiar mult mai bine decat speram. Felicia sa traiasca
O evaluare scurta si multe poze de acolo se gasesc aici. Si Acsel sa traiasca.
Dupa show am plecat in clubul de (asa mi s-a spus) marete fite Skin, care tocmai se redeschidea. Acolo am dat de un bodyguard la usa care, nevrand sa strice imaginea proasta pe care colegii lui de bransa au muncit ani de zile sa si-o creeze, l-a poftit pe Costel sa mediteze asupra alegerilor lui in materie de garderoba cu mieroasa replica: “Ba, aici e club. Tu asa vii in club, ba?”. Cauza incretirii pe creier a finutului strajer era o vesta cu fermoar pe care Costel o avea peste tricou, vesta care are o caracteristica evidenta oricui are doi ochi in fata si nu e bodyguard: se poate scoate. Deci Costel a scos vesta, moment in care paznicul de noapte s-a frecat la ochi uluit, necrazandu-si ochilor de transformarea ca prin magie pe care a suferit-o micul meu coleg moldovean – de nicaieri, nu mai avea vesta si putea sa intre in club. Am tras concluzia logica cum ca Skin a fost atacat sezonul trecut de o gasca de veste camuflata ca vestimentatie a clientilor si de atunci portarii au ramas cu sechele. Fie. Duca-se.
A doua zi, Costel a avut show in Dublin. Lume multa, oameni pusi pe baut si pe ras, Iasi, na! A fost bine.
Ce-o sa fie in continuare o sa fie si mai bine, ca se intampla mai rar. Anume, plecam in turneu prin nord vestul tarii si e cel mai mai lung de pana acum – 14 orase. Incepem joi cu Timisoara, Stand up in the city la Irish Time, iar apoi o luam la picior cam asa:
Sa ne vedem cu bine pe-acolo. De-abia astept sa repetam miscarea din primavara: mai un Jager, mai o gluma, o atentie, o poza, mai un film rupt in miez de noapte… va rog, ca nu mai e mult pana atunci, bagati shoturile la rece si dati fustele la scurtat!
Categories: Caterinca · Diverse · Promo/SelfPromo · Stand-up comedy · Umor involuntar · Vazand viata
Pentru fumatori
October 6, 2009 · 20 Comments
Si acum vorbesc de cei care apreciaza mai degraba Jamaica decat Kentucky sau Virginia.
E bine. Ne miscam in directia buna, normala, pasnica a lucrurilor. Oamenii fumeaza trainic, in limitele bunului simt, mai peste tot, in Bucuresti asta inseamnand mai peste tot ai loc sa dai din degete ca sa aprinzi o bricheta. E ok. Suntem bine. In afara cazului unui oras din nord-vestul tarii unde a trebuit sa ne anturam cu niste oameni cu care vroiam sa fumam si deci am mers la marginea orasului intr-o fabrica unde era o cladire unde puteam sa rulam, conditiile nu sunt chiar rele.
Culmea, an electoral fiind, nu a mai fost panica obisnuita printre dealeri si au disparut campaniile de imagine ale Politiei care de obicei, cam cu 6 luni inainte de alegeri, incepea sa aresteze pusti la Sighisoara cu un joint in rucsac, cum s-a intamplat acum vreo cativa ani. Asta ca sa nu mai vorbim de neobrazarea procurorilor care incadreaza la trafic de droguri datul mai departe al jointului – sau nu stiati ca asa se procedeaza in cazurile unde se dau exemple?
Ma rog, pe fondul faptului ca brusc Politia s-a pomenit pe cap cu infractorii marunti sau maricei care au fost rapusi de dorul de casa in urma crizei din Spania sau Italia, si luand in considerare ca politicienii au fost mult prea preocupati sa se sodomizeze brutal prin santuri mass-media ca sa mai toceasca nesfarsita placa cu moralitatea, familia si valorile nationale pe la TV, am stat chill.

Racoare
Totusi, asta nu inseamna ca nu exista o eticheta
Ca urmare va rog sa intelegeti macar urmatoarele cateva reguli ce tin doar de bune maniere:
Nu oricine fumeaza orice, oriunde si oricand. Ce vreau sa zic e ca am depasit vremurile de acum 10 ani cand iarba era chiar o raritate, scumpa, un efort la care se inhamau patru oameni pentru un gram de tocatura jenanta. Acum se gaseste mai peste tot, iar acolo unde se gaseste chiar peste tot poti sa ai pana si suprize placute legate de calitate. Ceea ce inseamna ca daca vine cineva la mine dupa un show si insista grav sa mergem undeva sa fumam, mai probabil e sa incerc sa scap de acolo decat sa raman blocat cu o privire care spune: “Sa Mori Tu Ca Ai Facut Rost?”

"Vrei sa spui ca aia e... IARBA?!"
Nu fiti dubiosi. Doar pentru ca destui oameni o fac ca sa ne dea un damf de apartenenta la un grup, asta nu inseamna ca brusc orice merge. E inca ilegal. Gheorghe a patit-o urat si absolut degeaba, si, daca se intampla cumva sa credeti ca a trecut prea mult timp de atunci, aflati ca va inselati amarnic. Institutiile statului, oricat de flasce ar privi in general consumul de droguri usoare, au oricand la indemana Viagra Codului Penal care sta, naucitor, la panda pentru a provoca in organul legii niste erectii demne de o industrie porno romaneasca mai bine pusa la punct. Concluzia e ca doar daca inspirati incredere faceti oamenii sa inspire. Si asta chiar nu e cazul atunci cand, de exemplu, la Timisoara, anul asta, un baiat vroia sa ma faca sa fumez crack explicandu-mi ca e hasis transparent. In cazurile astea fac un sindrom opus lui Michael Jackson si zic: U crazy, nigga?!

"Cum adica caca transparent, frate?"
Nu inseamna nu. E la fel ca si cu femeile: ‘nu’ inseamna ‘poate’ doar pana in momentul in care ea tipa si tu i-ai smuls chilotii. La fel si aici – doar pentru ca am sansa sa ma exprim cat de cat public despre niste lucruri pe care le traiti si voi, asta nu inseamna ca brusc am ajuns vreun Ganja Guru. Uneori chiar nu am chef, nu imi pica bine sau am deja plinul facut. Nu insista. Nu o lua ca pe o jignire. Daca ai veni la mine dupa show si mi-ai oferi o bere, iar eu ti-as arata ranjind o sticla de Jack de un litru doar pe sfert goala, ai mai insista? Nu, cel mai probabil mi-ai cere din ea. Apropo de asta,
nu cere. Daca ai sa oferi, super! Dar niciodata nu cere. Vezi tu, oricum am da-o, consumul e una, traficul e alta. Vezi tu, daca te uiti mai atent, sunt mai mari sansele ca tu sa imi intinzi o capcana cand imi ceri decat ca eu sa iti intind tie una cand iti ofer. Chiar crezi ca sunt sifon? Asta ar insemna ca Jugaru sa conduca Anti-Drogul si cred ca toti stim cat de bune sunt glumele de care se tine el. Una peste alta, doar pentru ca stiu cu ce se mananca nu inseamna ca am la mine iarba tot timpul, ca am mai multa decat imi trebuie mie sau ca am destul cat sa iti mai dau si tie – un necunoscut care nu stie ca ‘Nu inseamna nu’ si care o arde dubios de obsedat de o chestie care pana la urma nu e atat de importanta in viata unui om sanatos la cap si cu viata pe sine.
Ce trebuie sa intelegeti pana la urma e ca legalizarea e doar un vis, si nici nu stiu sigur daca e unul urat sau unul frumos. S-a putea sa nu apucam vremea in care iarba e macar decriminalizata. Insa tot ce trebuie sa se intample ca sa o ardem toti asa cum ne dorim e acceptul tacit al organelor si al unui procent semnificativ din majoritatea pana la urma nefumatoare. Iar pentru asta trebuie sa o ardem toti cat putem de normal, pasnic si pozitiv, exact asa cum ne si simtim
Retineti ca nu mai e un act de bravura si oamenii incep incet-incet sa isi dea seama cat de lipsita de consecinte grave si imediate e activitatea asta – asa ca ea isi pierde incet-incet din glam si provocare. Deci nu pot decat sa sper ca tot mai multi o sa o faca, in mod responsabil si cu grija pentru siguranta lor si a celorlalti din jur, ca pe un gest la fel de banal cu a comanda o sticla de vin de la bar. Dar doar atat.
Fara show-off. Fara mandrie. Doar pentru ca asta vrem sa facem acum.
Zamolxe sa va binecuvanteze. Sau Jah Bless, cum zic ei.
Categories: Diverse · Ganduri razlete · Pareri · Propuneri · Vazand viata
Adauga articol nou
October 4, 2009 · 15 Comments
Sub egida “Destept si porcos ca un sextape cu Einstein”, ma intorc din nou catre blog la fel de rapid ca floarea soarelui dupa o punga de seminte in care i s-a parut ca vede parte dintr-un bunic.
Au fost niste show-uri minunate in perioada asta in care nu am mai scris pe aici… La Timisoara am avut doua zile de show pe care le-am desfacut luandu-le de glezne ca sa ajung in miezul unui oras care imi place din ce in ce mai mult. Rauri de Jager, lanuri de verde, A8-uri ale unor mafioti juniori, prieteni vechi, prieteni noi si un drum catre hotel la 4 dimineata cu un om beat mort la volanul unei masini pregatite pentru etape de off road cu snorkel si troliu. Timisoara – orasul care imbratisaza Be(n)ga. Ne vedem din nou pe 15 octombrie, de data asta cu toti trei la aparat, in Club Irish Time (fost Le Dome) cu numar de rezervari 0723981823.
A urmat o sedere de vreo 5 zile la Amsterdam, unde m-am simtit ca un copil care a crescut fiind pasionat grav de Lego, dar avand doar un omulet galben banal lipit de o insula mica cu un palmier in mijloc, si care apoi e teleportat la Legoland cu un VIP Pass si id-ul de messenger al lui Aladin. Imediat dupa ce am pierdut (firesc si previzibil oarecum) avionul de intoarcere si am dormit in gara de langa aerportul din Schipol o noapte intreaga, timp in care am citit, m-am pomenit dus in inima Moldovei, la Iasi. Am gasit la Cafepedia din Moldova Mall un loc extrem de cald si surprinzator de potrivit cu ce inseamna atmosfera unui club de stand-up ca la Cartea Cartilor. Loc mic, scena aproape, rosu pe pereti, lumina difuza. Public foarte misto, responsive, challenging si alte dude fara echivalent in romana. Superb, mai vreau.
Ceea ce o sa se si intampla de altfel, pentru ca pe 10 octombrie am un show impreuna cu Costel in food courtu’ de la Iulius Mall Mall Felicia – Carrefour. Dupa care si Costel o sa mai vrea, ceea ce o sa se si intample de altfel, pentru ca el are de unul singur show a doua zi in Dublin Pub. Daca vreti numarul de rezervari, ziceti in commenturi ca acum nu stiu sigur care e. Sau o sa comenteze Narcisa, care nu e managerul nostru exclusiv, dar voi n-ati avea cum sa va dati seama de asta, pentru ca pur si simplu stie prea multe.
Dupa ce mai rulam fin un show la Daimon, in Bucuresti, pe 8 octombrie, plecam cam pe 15 octombrie ca maracinele purtat de basina indiferenta a unei vaci Milka intr-un turneu de vreo 14 orase in Banat, Ardeal, Crisana, dar din pacate nu si Tara Oasului. Datele urmeaza sa vina in urmatoarele zile, poate chiar un afis, sau doamne fereste, niste numere de telefon pentru rezervari. Om updata si om vedea.
Pana atunci, va las cu trei clipuri nascocite de noi in devalmasie cu baietii de la Sector7, unul dintre ele ratand la distanta egala cu tatele Cosminei Pasarin sa castige Grand Spooful de la Adfel de anul asta, altul care arata mult mai bine in capul nostru decat cum a iesit pe banda magnetica de YouTube, precum si, in premiera judeteana, primul clip executat integral dupa o idee de-a lui Costel, torturata, gresita si filmata de noi restul. Deci iaca:
Campania de constientizare publica a pericolului ce pandeste in ziua de azi mai mult la PET decat la robinet, finantata de P.arintii U.niti in L.upta cu A.pa
Cand Las-o, ba, ca merge asa! isi da un cap in plex cu Unde-i legea gravitatiei, nu-i tocmeala
Daca apar manifestari neplacute, dati-va seama de relativitatea conceptului de “neplacut” si de insemnatatea legala a unui disclaimer care e atat de precis.
Toate clipurile facut in gramada organizata de noi trei si Sector7 se gasesc aici.
Categories: Caterinca · Diverse · Promo/SelfPromo · Propuneri · Stand-up comedy
Joi e fix ca miercuri
August 5, 2009 · Leave a Comment
doar ca e a doua zi. Ceea ce e bine, pentru ca, din motive care tin doar de vointa divina, meteorologie si furtuna, nu mai facem show azi la Switch. Pe de alta parte, il facem maine si acum am si un numar de rezervari care e 0729.867.892. Roger si afara.
Categories: Diverse · Promo/SelfPromo · Stand-up comedy
Noroc bun ca minerii
August 2, 2009 · 7 Comments
Oamenii mei de la CTC au lasat sa cada pe net o piesa noua – “Noroc”, un fel de metadona pana apare doza grava sub forma de album. Intre timp, eu unul astept Opusul lui Cedry2k – “Poezie Balistica”, album anuntat de baieti pentru toamna asta. Presimt ca o sa tocesc functia de repeat ca un ochelarist politehnist inainte de examen
Spre deliciul ascultatorilor, iaca piesa cu niste imagini puse pe dedesubt ca sa nu vi se plictiseasca ochii cat timp urechile dau bairam cu creierul:
Categories: Diverse · Promo/SelfPromo · Propuneri
Preach, Toma, preach!
July 8, 2009 · 11 Comments
Uite am gasit asta pe blog la Aristocratii si mi-a placut. Asa ca o postez aici si apoi poate sa o sa va placa si voua. Asta ar insemna ca aveti un lucru care va place in plus. Asta e bine. Deci e bine ca am postat ce am gasit. [acum ma imbratisez singur cu spatele la o oglinda si incep sa dansez incet, aruncand din cand in cand un ochi in spate la oglinda si mirandu-ma cat de mult seamana mainile femeii asteia cu ale mele. happy times!]
Asa, lasand la o parte imaginile dezgustatoare, asa grait-a Toma despre Fanta Shokata – Shokant de romaneasca:
“In primu si mai ales in primu rand, nu e “shokant” de romaneasca, pentru ca se face si in alte tari vecine.
For example, in Romania, Macedonia, and some other countries, there is “Fanta Shokata” based on the traditional Romanian and Balkan drink Socată, made from elderflower. sursa: Wikipedia
In al doilea rand, cu sloganul “shokant de romaneasca”, ma asteptam sa vad o sticla de Fanta care mananca seminte si scuipa cojile pe jos. Sau o sticla de Fanta care isi baga pula in mata daca ii tai fata in trafic. Sau o sticla de Fanta deja desfacuta, si care vara in autobuz pute a transpiratie. Sau o sticla de Fanta in care nu e Fanta, sau nu e doar Fanta, mai e si niste Mirinda si niste Tropicana. O sticla de Fanta care a dat la ASE nu ca e proasta, ci ca sa aiba si ea o diploma. O sticla care merge la teatru, nu la stand-up, ca nu e taranca, sa se hahaie. O sticla de Fanta care are pamant sub unghii (in afara de unghia mica, pe care o curata constant, ca doar n-o s-o bage jegoasa in ureche, nu?). Ma asteptam sa vad o sticla de Fanta in maieu si sandale cu sosete.
O Fanta “shokant” de romaneasca se impinge in autobuz ca “mai e loc”. O astfel de Fanta rade la Vacanta Mare si la “La Bloc”, insa are si o gluma cu Plesu sau Patapievici pregatita, ca sa nu dea impresia ca n-are cultura. Fanta asta bea bere de oricare o fi. Bea cea mai ieftina bere, ca sa bea mai multa bere. E Fanta care poarta ochelari de soare in club noaptea si ragaie cu iz de saorma de la Dristor.
Credeam ca am sa vad o sticla de Fanta care iese la iarba verde, sa faca si ea un gratar, sa manance si gura ei un mic si niste bere. Ca e bine asa, la gratarel. Banuiam ca o sa dau peste o sticla de Fanta care pierde jumatate din viata la coada la Carrefour, ca sa ia sus-numitii mititei. Ma asteptam sa vad o Fanta care stie sa repare Dacii si sa reorganizeze echipa nationala de fotbal asa cum nici un selectioner n-a fost in stare de cand umblau Dumnezeu si Sf. Petru pe pamant.
Ma asteptam sa vad o sticla de Fanta care “merge si-asa”. ”
Categories: Caterinca · Diverse · Promo/SelfPromo · Vazand viata
Ce fac eu diseara
July 7, 2009 · 9 Comments
Lansare de carte la Cafepedia din Romana
N-as spune ca imi sta in obicei sa fac din astea, dar cartea e atat de misto incat a fost greu de refuzat oferta.
Deci:

Categories: Diverse · Promo/SelfPromo · Propuneri
Garcea Octavian Dumitru
June 30, 2009 · 13 Comments
Dupa ce am vazut clipul asta era sa fac o gluma despre Doru Octavian Dumitru, dar am renuntat, ca nu-i frumos. O alta gluma cu Garcea si-a itit capul, dar a fost violent zdrobita de simtul raspunderii. Pana la urma, nimeni si nimic cu poate fi comparat cu candoarea sodomizata brutal de un IQ subunitar pe care o afisaza pe bune politistul asta (de la minutul 2.33 pana la 4.43 se intampla magie pura). Asa ca el merita mai mult decat Doru si Mugur la un loc. Din pacate, e obligat sa traisca o singura viata si se pare ca n-a tras lozul castigator tura asta.
Cei care nu credeati ca viata bate filmul, uitati-va la film cum zace mort intr-un sant in timp ce viata zambeste stergandu-si pumnii de sange cu certificatul lui de nastere!
Categories: Caterinca · Diverse · Umor involuntar · Vazand viata

