BloguLuTeo

Sub egida manifestarii “Cum am fost si ce-am ajuns!” va prezentam un fragment din copilaria dumneavoastra timpurie. Incercati sa va aduceti aminte ce vi se parea atunci amuzant si apoi uitati-va la Corneliu Vadim Tudor… e? E la fel? Si atunci de ce dreaq mai e cineva suparat pe el? Votati Disney!

Si ca tot ziceam mai sus de TV, va dau si raspunsul la intrebarea aia. Exista un motiv pentru care televiziunile sufera de cancer la unda: oamenii care se uita. Publicul selecteaza ce ii place cu multa mai multa precizie si cu spor mai mare decat vor avea vreodata televiziunile la a educa. Oricate specialitati frantuzesti de paine neagra cu seminte vor aparea tot franzela se va vinde mai bine, intelegeti? Si se va vinde nu doar mai bine, se va vinde extraordinar de bine! Si asta pentru ca intotdeauna consumatorii de franzela vor fi mai multi… sunt deja mai multi. Prea multi.

Mult timp nu mi-am dat seama cat de grav e virusul asta care transforma oameni in cocalari, si asta pentru ca mi se intampla uneori sa traiesc intr-o bula de oxigen formate din prieteni misto, o carte buna, un film interesant, o masa gustoasa cu un vin bun… si de acolo din bula nu se vede decat interiorul bulei, exteriorul intra doar filtrat prin mistouri si caterinci catartice. Dar exteriorul exista. E acolo, afara, si e mult mai mare, mai motivat si mai sigur pe el decat oamenii din bula, tipa mai mult in metrou, are haine cu mai mult svarovschi si poseda mai multe voturi. Si mai mult decat atat, reprezinta viitorul.

Si ca sa scutesc statul de miliarde aruncate pe sondaje si studii sociale, iaca o radiografie cinstita a viitorului:

sau mai pe larg, aici:

sau dansand ca Angela Similea aici:

Ca sa zic asa, am vazut documentare despre Holocaust care mi-au ridicat mai putin parul pe ceafa decat imaginile astea. Pentru ca asta e acum, aici… asta e Romania. Cu manelistii m-am invatat, acum mi-e frica de cocalari.

In numele lui Dan si al lui Diaconescu si al Sfantului Direct, amin!

Uitandu-ma prin statistici am vazut ca ieri am avut doua hituri in urma unei cautari “cum crestem marijuana”. Am crezut ca am scris asa ceva si am uitat, asa ca am cautat prin blogu’ propriu si am constatat ca nu am sfatuit nicaieri pe nimeni cum sa creasca marijuana. Deci se pare ca o mai da si Gugle in bara, dar intelepciunea nu ii lipseste, caci se pare ca stia ca vroiam sa scriu ceva despre subiect si nu stia cum sa imi aduca aminte.

Eu sunt de parere ca decat sa o cresti, mai bine o cumperi. Si daca tot o cresti, mai bine o vinzi. Si daca tot o vinzi, nu mai bine mi-o vinzi mie? Nu de alta, dar tocmai ti-am dat niste sfaturi bune, probabil mai multe decat au putut parintii tai… si chiar daca parintii tai ti-au dat sfaturi mai multe si mai bune pana acum, doar nu le-oi vinde lor. Cat de marlan sa fii sa nu le-o faci cadou?!

La sfarsit, nu uitati: nu fumati iarba, pentru ca heroina ucide! E singurul argument rezonabil pe care l-am auzit pana acum.

PS: daca tot am indemnat lumea sa nu consume, acum sper ca nu exista nici un articol de cod penal care sa incrimineze incitarea la trafic

“Lumea zice ’sunteti o trupa tare’/ Eu ma mandresc cu faptul ca am avut rabdare” - Cheloo

Asa. Sambata show bunicel, dar partea cea mai fascinanta a fost ca am auzit pe cineva din public zicand cat timp erau baietii pe scena: “Hai ca au dat-o in desene animate, s-au dat si astia pe comercial”

Ceea ce era sa imi provoace o criza isterica de ras bolnavicios. Pentru ca, vedeti voi, exista un specimen destul de bine reprezentat in toate marile orase - snobul underground. Astia sunt oamenii care intotdeauna au apreciat partial ce faceam, dar pana acum un an si ceva ne apreciau parca mai mult pentru ca nu stia nici dracu’ de noi. Si asta are extraordinar de multa importanta la snobul underground, sa stie de ceva relativ necunoscut. Orice cacat capata amploare daca e un cacat de care doar ei stiu, iar daca cacatul are si oarecare valoare intrinseca, atunci snobul underground a gasit comoara, pentru ca se poate simti bine facand o chestie si, in plus, se poate simti bine si stiind ca e unul din prea putinii care stiu despre chestie. Chestie la patrat cum ar veni.

Axioma este ca atractivitatea chestiei e invers proportionala cu popularitatea ei - de unde deriva ca daca ceva e cunoscut, trebuie ca e de rahat. Daca la momentul T0 faci x si te stiu y oameni, iar la momentul T1 faci acelasi lucru x dar te stiu 10y oameni, ceea faci a devenit cumva de 10 ori mai de cacat/comercial/jenibil si meriti sa mananci voma de camila turbata pentru ca ti-ai vandut sufletul capitalismului. E extraordinar de frustrant ca acelasi comportament, pe scena sau in afara ei, este din ce in ce mai malitios interpretat, odata ce te stie mai multa lume. Reteta ideala ar fi sa mori de foame si sa faci show-uri doar pentru o mana de snobi underground si apoi sa mori de tot si sa te pretuiasca ca pe Cobain.

Problema e ca nu eu unul nu cred in cliseul artistului boem si genial care moare de foame, pentru ca nu sunt artist, nu sunt genial sau boem si nu imi place in mod deosebit foamea. Obiectivul meu e sa ma umplu de bani facand exact ceea ce vreau sa fac.  Poate ca e o utopie, dar de ce sa nu o urmez? Daca vroiam sa ma umplu de bani facand ce vor altii, erau 100 de alte metode mai profitabile decat sa ma apuc de stand up comedy.

In plus, am auzit anul asta extrem de multe emanatii incredibile de genul: “Astia de la Deko nu sunt cine stie ce, dar sunt cei mai promovati.” Si intr-un fel e scuzabil, oamenii stiu ca daca esti in show-biz, trebuie ca te promoveaza cineva, altfel cum de ai exista? Raspunsul in cazul nostru e simplu: existam pentru ca facem ceva, nu pentru ca trimitem poze de prin vacante la revista Star sau pentru ca ne decupam blugii. Si din pacate, nu avem futaiuri controversate… care ar fi mult mai bune decat nici un futai. Dar se pare ca Tudor chiar o iubeste pe Andreea, si deci nu cedeaza.

Ca full disclosure, Cafe Deko si trupa Deko sunt ambele proiecte Dan Chisu. Dar mai mult decat sa isi mai aduca prietenii la showuri si sa ne invite la ziua lui de nastere, Dan nu prea ne-a aruncat in vartejuri mondene. Sincer, cu greu ar putea cineva pretinde ca am tras foloase de pe urma imaginii lui, poate doar niste sticle de whisky si niste strambari din nas.

De fiecare data cand am aparut printr-o revista sau pe la vreo emisiune, a fost pentru ca cineva ne-a contactat si a vrut sa faca un material despre noi, niciodata invers. Nu am trimis vreun comunicat de presa in care sa batem toba ca ne-am cumparat bricege Armani de la Milano, nici nu am aparut la onanii mondene ca sa ne faca lumea poze cu Simona Sensual. Daca se intampla sa cunosc vreo persoana publica, e pentru ca a venit prin Deko si ne-a placut la fel de mult berea si vorba lunga. Si pana la urma, persoanele astea publice au fost oameni ca Vlad Craioveanu, baieti din hip-hop-ul underground, redactia Catavencu sau Radio Guerilla mai degraba decat Botezatu, Blondy, Mitoseru sau Luciu.  Ca fapt divers, anturajul lui Cabral a plecat injurandu-ne.

E oarescum de inteles ca suntem asimilati cu mlastina fecalica care este show-bizul la noi, pentru ca ne facem meseria in public, pe o scena. Dar nu avem totusi nici o legatura cu fenomenul, scena, piata si mecanismele.  Suntem maxim 20 de oameni in toata tara care facem stand up comedy, deci depinde doar de noi cum ne taiem felia si unde ne pozitionam.

Iar noi vrem sa ne pozitionam in show-biz ca celule albe. Doar ca e incredibil de mare infectia si deci avem enorm de mult de lucru. Pana atunci, injurati-ne pentru febra si greturi, dar nu ne luati drept boala in sine.

“Ca animal tre’ sa mananc, sa beau, sa fut/ Ca om a trebuit sa-nvat sa descopar, sa iubesc, sa ajut”

Cedry2k - “Alchimia veninului”

In seara asta am avut un show aparte. In general, a mers destul de prost, dar desi interesele noastre si ale publicului au fost destul de divergente, dragostea a fost bilaterala - intr-atat incat, desi vorbeam despre ce vroiam sa transmit unor oameni atenti pe care ii aveam in fata, mi s-a strigat de mai multe ori “Zi-o p’aia cu Pula mea!”. M-am alinat la gandul ca poate si Ion Creanga, pe cand citea Pupaza din Tei in fata Junimii, a trebuit sa treaca peste voci razlete din public care ii tipau ca mai bine ar zice-o p’aia cu ”Povestea Pulii”. Sic transit youtubia mundi.

 Am zis azi a treia oara o gluma care mi-e draga:

Cum zic lipovenii la muie?  

Liposuctie.

Si, incredibil, dar adevarat, am aflat mai apoi ca la masa unor prieteni era un lipovean. Lipovean cu care am lins doua pahare de tarie si de la care am aflat enorm de multe despre comunitatea lipoveana - origine si obiceiuri: rusi care au plecat din tara muma in toate zarile din cauza unor diferende de ordin religios, ortodocsi de rit vechi, au cele mai puternice centre comunitare in zona Tulcea si in Oregon, USA. Si sunt irlandezii Romaniei in materie de baut. Atat de mult incat, atunci cand l-am intrebat pe om daca i se pare potrivita comparatia, s-a incruntat, o vreme a parut ca o sa ma bata crunt si apoi mi-a zis calm: “Fii serios, irlandezii nu stiu sa bea.” Se pare ca unii lipoveni beau whiskey dimineata, dar doar daca au probleme cu inima si nu au voie sa bea cafea.

Dupa aia am fost in Laptarie si mi-am varsat sufletul cu niste oameni de la Guerilla (sarumana Oana, Alex nu uita gluma cu capul pulii Vidia), prilej cu care am mai lins niste pahare de tarie. Sau invers.

Si cum Internetul a dat putere maselor, o sa imi vars sufletul si cu voi:

Facem o treaba, si o facem cat de bine putem. Ceea ce nu inseamna ca nu putem mai bine, si ar fi oribil sa ne dam seama ca suntem cat de buni putem sa fim. Pentru ca asta ar inseamna ca nu putem mai mult, si nu cred ca exista om care sa isi doreasca asta, indiferent ca lucreaza in publicitate, vanzari de lactate, strategii guvernamentale sau salubritate urbana.

Cosmarul meu e ca peste 5 sau 10 ani oamenii sa vorbeasca despre noi cum vorbesc acum despre Vacanta Mare - “Erau tari o data, dar acum…”. Nu stiu daca am ajuns tari, nu stiu daca o sa ajungem vreodata tari, dar nu vreau sa se intample niciodata. N-am idee daca o sa imi aline durerea faptul ca o sa am la activ un Lamborghini furat, ca Mugur Mihaiescu, dar tot cred ca o sa imi vina sa imi tai o vena neimportanta si apoi sa plang cu hohote de bebelus neintarcat in bratele unui model care e aproape minora si care are picioarele mai lungi decat cariera Madonnei.

Showul din seara asta a fost poate mai slab pentru public din punct de vedere al rasetelor pe minut, dar eu m-am simtit demential pe scena, pentru ca ce am zis acolo, fie despre hartie igienica, fie despre tara si popor, totul mi-a venit din suflet. Iar de acum incolo, o sa incerc sa fiu cat mai personal cu putinta. Si asta pentru ca am fost acum doua zile la un show al trupei Showtime, vechi prieteni si pe alocuri colegi de trupa in vremuri mai vechi, si am auzit glume care se apropiau extraordinar de mult de unele dintre subiectele mele - si asta nu din cauza ca mi le-ar fi furat (nu aveau cand sa le auda), ci pentru ca ele se prezentau si urlau sa fie zise. Si atunci mi-am data seama ca, desi pericolul nu e imediat, in viitor pot sa apara zeci de alti oameni care sa faca treaba la fel de bine si sa sesizeze aceleasi subiecte si mecanisme - si atunci cu ce fac eu treaba mai bine?

Singurul raspuns e ca daca vorbesc despre cine sunt si ce simt, nimeni nu poate vreodata sa reproduca asta. Si daca pe parcurs voi pierde din public, duca-se pe pula sufletului, or veni altii care simt ce zic. Asa am ajuns pana aici, asa o sa ajung si dincolo.

Acum 3-4 ani erau momente cand, daca aveam 25 de oameni in Cafe Deko, credeam ca e plin ochi si ca l-am apucat pe Dumnezeu de portofel. Si faceam ce ne placea, chiar daca lor nu le placea. Nu pot sa cred ca reteta s-a schimbat.

Asa a fost, asa o sa mai fie, viata e plina de macazuri.

O reporterita de la Realitatea TV m-a intrebat azi intr-un interviu cat de mult din ceea ce fac pe scena ma reprezinta. Si i-am raspuns ca glumele despre stersul la cur si glumele despre identitatea nationala sunt in egala masura eu. Pentru ca eu le-am gandit si eu am judecat ca merita spuse. Si o sa le fac in continuare pe toate, doar ca imi sunt dator si va sunt dator sa le fac in asa fel incat doar de la mine sa poata veni.

Daca nu, uitati-va la ultima productie MediaPro. E cu Stela si Arsinel.

Ma infioara sa ma gandesc ca daca i-au dezgropat pe astia, la anul o sa apara un sitcom cu Toma Caragiu.

In Biserica au loc alegeri pentru functia cea mai inalta. Sunt foarte curios ce promit astia in alegeri. Mantuire mai usoara? Asfaltarea drumului spre rai?

Va intreb asa, de ce nu e ales patriarhul de popor prin alegeri generale in cadrul confesiunii? Poporul e considerat destul de inteligent si informat sa aleaga presedintele tarii si legislativul, dar nu e in stare sa aleaga si cel mai bun popa din 3? Mi se pare cel putin ciudat - nu de alta, dar majoritatea oamenilor din tara asta stie mai mult despre religie decat despre mecanismele statului. Si pana una alta, daca e sa ii crezi, aici petreci cateva zeci de ani, dincolo o vesnicie. Acum, n-oi fi eu matematician, dar cred ca e mai lunga vesnicia. Ii lasi pe altii sa decida pentru tine?

Plus ca, sincer sa va spun, daca toate babele au dreptul sa imi voteze mie presedintele, as vrea sa am si eu dreptul sa le aleg lor patriarhul. Si am sa pastrez lucrurile echilibrate, asa cum ele imi voteaza mie presedintele bazandu-se pe cata credinta are si cat de mult le mareste pensiile, la fel si eu vreau sa le votez patriarhul dupa cat de mult accent pune pe pacatul preacurviei si cat de mult promite sa evite sa imi cheltuiasca banii din taxe pe sedii… ma scuzati, pe catedrale ale neamului. Si da, dupa parerea mea umila, nici unul din cele doua cuvinte nu merita majuscule.

Pana una alta, nu ma intereseaza ca il pe candidat il cheama Daniel, Emilian sau Eusebiu. Ce as vrea eu sa stiu e de ce functiei ii spune “Inalt Prea Sfintitul”? E putin lucru, sau prea putin lucru, sa fii sfintit? Oamenii astia chiar se sfintesc? Si apoi se pot Prea Sfinti? Si se mai si inalta… Daca esti Inalt Prea Sfintit, nu esti un Pic Prea Sfintit?

Un pic de modestie, sau smerenie, cum ii ziceti voi, ma rog.

Si va rog.

Si deci iaca am inceput un nou sezon in 2007.

S-au facut deja aproape 4 ani de cand se face stand-up comedy in Cafe Deko. Au pus umarul la asta Chisu, Bobo, Radu Gheorghe, Cristi, Bordea, Mihalus, Tibi amandoi, Micky, toti barmanii care au lucrat vreodata acolo si mai lucreaza inca, Anda, baiatul cu par lung si negru care mi-a fost excelent prieten, dar pe care am uitat cum il cheama,  Geo, Vio, Costel, si Bogdan. Plus altii care vor ramane nenumiti din cauza timiditatii excesive a memoriei mele. Si toti oamenii astia au ajutat sa se intample tot ce s-a intamplat azi. Pentru ca azi…

…am revenit in Deko. Si a fost minunat. Am avut o sala plina de oameni cum rar cred ca s-au adunat in tara asta vreodata - oameni care stiau cu ce se mananca stand up comedy, vroiau sa se distreze dar sa ne si vada dandu-le tot ce aveam. Si vrem sa credem ca asta s-a intamplat. Culmea, cel mai dezlanat si aiuristic show pe care l-am avut, singurul la care am citit de pe foaie in timp ce eram pe scena in ultimii 3 ani, nemaivorbind de cat bausem inainte… a fost si cel mai satisfacator. E cu adevarat un sentiment special sa simti ca oamenii care sunt in fata scenei au incredere sa mearga cu tine oriunde vrei sa ii duci… si sa iti dai seama la sfarsit ca poate nu i-ai dus doar prin maracinisuri.

Va multumim.

Sa vedem ce-o fi in continuare.