Indignarea, invidia si intoleranta

romania-steag-cu-stema.jpgNu stiu daca “asta e problema cu tara asta!”, dar, sincer, astea trei ma calca cel mai tare pe nervi.

La noi, si poate si pe la altii, dar pe aia nu ii vad si aud zi de zi, indignarea e sfanta. Si e normal sa fie asa, la origine, in micile comunitati rurale, indignarea era principalul sistem imunitar: cineva facea ceva, informatia circula ca un lichid vital din gura in gura pe canalele aductoare ale barfei si daca ganglionii comunitatii decideau ca s-a petrecut o infamie eliberau val dupa val de substanta curatatoare: indignarea! A trebuit sa pun semnul exclamarii, pentru ca indignarea nu e tacuta, ea e INDIGNARE! Pentru ca ea sa isi savarseasca scopul de curatare si aparare, ea trebuie urlata in gura mare, transmisa rapid in toate directiile: LUMEA TREBUIE SA STIE! Lumea trebuie sa isi faca cruci in san, sa scuipe de trei ori si eventual sa ia o furca in mana si o sclipire in privire: infractorul adus in gura satului trebuie mestecat bine, digerat si apoi excretat inapoi in comunitate sub forma unui cacat domesticit. Nimic nu tulbura linistea si siguranta satului mai mult decat un cacat rebel.

Starea de indignare exclude comunicarea si ratiunea, atat timp cat ele nu servesc spre a o intari si mari. Greu poate sparge carapacea de indignare vreun fapt, argument sau interpretare care merge in sens invers sfintei indignari. Ca sa fie mai usor inteles, incercati sa va imaginati ca doriti sa purtati o discutie calma, in contradictoriu, dar calma, in autobuz, cu o batrana pornita de vreo 5 minute in discursul “Tinerii din ziua de azi”. Nimic nu o atinge. E intr-o stare asemanatoare cu berserkul nordic, simte pompandu-i prin mana cu care strange sacosa furia de sange, indignarea!

Daca v-am deschis apetitul, in continuare mai discutam putin indignarea si apoi ne indignam la invidie si intoleranta.

Poate ca indignarea nu a fost tot timpul ceva stresant sau deranjant, poate ca, asa cum spuneam si mai sus, in doze mici a reusit sa mentina anumite norme in viata. Problema acum e ca totul se desfasoara la un volum maxim, vorbele si ideile circula mult mai repede dintr-o parte in alta, si deci indignarea are mai multe difuzoare, cu mult mai puternice. O melodie, oricat de frumoasa, redata printr-o instalatie de 10.000 de wati de la o distanta de 5 metri… Si iata deci cum indignarea isi pierde orice functie pozitiva ar fi avut vreodata si devine doar poluare.

Invidia. S-a discutat prea mult despre inradacinarea adanca a invidiei la romani, exemplificata cel mai curat si duios in conceptul “Sa moara si capra vecinului”. Atat de mult s-a discutat, incat nu cred ca mai am ce sa adaug. Eu vad plaga invidiei din alt unghi: acela al acuzatiei de invidie.

Se vede treaba ca atat de mult ne-am obisnuit cu invidia si cu oamenii care o poarta in ei, incat ni se pare normal ca absolut oricine sa fie invidios, oricand si referitor la absolut orice subiect. Exemplele ne lumineaza: daca bati in perete la vecinul pentru ca te deranjaza muzica, esti invidios pe boxele lui. Orice spui despre Oana Zavoranu nu poate porni decat din invidie pe succesul ei. Il critici pe Zoso? Nu ai traficul, vechimea sau valoarea lui si asta te macina! Nu-l suporti pe Basescu/Tariceanu/Vadim/Victor Ponta? Esti invidios pe puterea lui si atat. Becali nu e agramat si dement – doar ca nu ai tu banii lui.

Si culmea, e ca in teoria conspiratiei, nu ai nici o sansa sa dovedesti contrariul. Cheia unei acuzatii de invidie este sa o iei primul in brate, pentru ca singura riposta valida nu poate fi decat ca omul acuzat sa explice de ce nu are cum sa fie invidios. Moment in care devine invidios si arogant. Orice argument a devenit deja depasit, dezbaterea s-a mutat pe alta directie, succesul e asigurat.

Acuzatia de invidie a devenit un reflex la multi. Oricand un om (de multe ori persoana proprie) sau lucru drag lor este atacat, din orice motiv, unghi sau perspectiva, raspunsul este unul simplu, la indemana si care ii scuteste de eforturi intelectuale: “E invidios, domne!”. Nu trebuie sa aperi, sa construiesti, sa gandesti sau sa explici. Mai bine ataci scurt si decisiv, acuzatia de invidie e ca o grenada ofensiva – o data aruncata, nimiceste fara drept de apel. Si in plus, iti da si tie un fals sens al valorii, pentru ca daca omul ala e invidios, nu e el invidios degeaba… are ce invidia, sa mor io daca nu!

Ca lovitura nimicitoare, poti sa ajungi sa te indignezi de cat invidiosi sunt oamenii pe tine! Si atunci afla toti cat de valoros esti si la cate chinuri oribile esti supus de semenii tai becisnici. Pretios si martir? Combo strike!

Cat despre intoleranta, ea se manifesta in multe forme, subtil diferite intre ele, precum si toate la un loc vizibil diferite de orice forma de logica si bun simt. Intoleranta isi datoreaza de cele mai multe ori supravietuirea unei rude apropiate, ignoranta. Si ele sunt direct corelate intre ele: cu cat stii mai multe, cu atat esti mai deschis la lucruri noi, cu cat stii mai putin, cu atat vrei sa aperi ce stii.

Toleranta inseamna in primul rand sa asculti. Si dupa ce ai ascultat, sa gandesti. Si dupa ce ai gandit si nu ai fost de acord, sa treci mai departe. Mai e nevoie sa spun ca, din ce vad in jur, stam prost la toate etapele?

In general, oamenii nu asculta, ci raspund conditionat la cuvinte-cheie, cel mai bun exemplu fiind subiectul droguri. Ele sunt toate foarte rele, nu? Ei, atunci orice discutie pleaca de la premisa asta si, din pacate, rareori o depaseste (va si vad in fata monitoarelor: pai sunt, care e faza?) Iar aici putem include orice subiect “fierbinte”: homosexualitate, religie, nationalism. La toate avem raspunsuri si pareri pre-digerate. Dar daca cineva ne ofera altceva?

Atunci ajungem la etapa doi. Presupunand ca am ascultat, acum negam pur si simplu. Nu procesam, nu gandim, nu facem corelatii, nu contraargumentam – in principal pentru ca nu am fost obisnuiti la scoala ca se poate. Intregul sistem de invatamant romanesc se bazeaza pe acumularea de cunostinte si nu de aptitudini. Stii ce scrie in cartea de comentarii ca a vrut sa zica poetul in “Somnoroase pasarele”? 10! Pe cine intereseaza ce ti-a zis tie “Somnoroase pasarele”?! Doar le-a zis ceva anume unor oameni mai destepti decat tine, care au stat, au gandit si au tiparit ce trebuie sa iti zica tie poezia aia. Dar mai multe despre scoala romaneasca in alta noapte.

Etapa trei – acum ca nu suntem de acord, ce facem? Pai, in mod clar, omul care nu e de acord cu noi este un jalnic exemplar uman, demn de dispret. Daca nu m-a convins (ceea ce nici nu putea, de altfel, ca nu am stat eu sa ii ascult prostiile!), atunci inseamna ca ce stiam eu e in continuare valid. Si cum nu exista mai multe lucruri valide in acelasi timp (Doamne fereste, ca atunci am innebuni cu totii!), inseamna ca ce stiu eu e corect, bun si adevarat si el nu are in cap decat tampenii, prostu dracu’! Ergo, trebuie injurat si tratat ca atare!

Si stii ceva? O sa ma si indignez la cat de prost e! Cred ca a pornit discutia asta cu mine doar pentru ca e invidios pe cat de destept sunt eu! Auzi, ma, sa ma faca pe mine intolerant! Futu-l in gura de tigan, baga-mi-as pula in el de drogat, huo poponare!

8 responses to “Indignarea, invidia si intoleranta

  1. “… we hold the truth!”

  2. fain post! cel mai mult mi-a placut partea cu intoleranta; mi-am amintit ca am intalnit reactii intolerante la faza cu pedofilia;

    adica: oameni care in loc sa raspunda la argumentele alora care spuneau ca “nu-i toata pedofilia ne-ok” ziceau: maaaaaama, ce nashpa ca le prezinti argumentele alora, inseamna ca incurajezi pedofilia etc.

    in fine,…🙂

  3. sad…but true.Sunt sigur ca multi au realizat intr-un fel sau altul ceea ce zici tu, dar nu au putut prezenta la fel de bine;frumos blog…&post. Dar,tinand cont ca si nervii mei sufera din aceleasi motive…cine se incumeta in a oferi o solutie?:)

  4. @freddy
    Prietene, solutiile sunt pentru do’ers… pentru oameni pragmatici… noi suntem contemplatori ai avalansei, nu zid in calea ei🙂

  5. Foarte fain postul. Într-adevăr, aşa-i, însă nu sunt de părere că “indignarea” este un produs tipic românesc, ci un import adus de noua mentalitate post ’89. Desigur, oamenii sunt cât de cât mai toleranţi acolo (în acele ţări) când vine vorba de anumite lucruri, însă atitudinea este păstrată şi la ei.
    Părerea mea este că la bază stă, de fapt, un lucru grav: oamenii se blazează tot mai mult din punct de vedere spiritual şi cognitiv. Iar îngroparea în micile răutăţi ale vieţii cred că duce la acest lucru. Uite, aţi citit Soljeniţîn? El remarca această tendinţă încă de prin ’70.
    Eu văd nişte legături mai complexe în legătură cu întreg fenomenul. Voi v-aţi certat cândva cu o persoană care aducea argumentul “Stai dom’le, că eu am văzut pe Discovery…”, iar dacă tu îi vorbeai de o carte pe aceeaşi temă, nu era atât de bine văzută ideea?
    Ei bine, asistăm la o revoluţie ce va nega silogismele, dialogul constructiv (acum au loc numai discuţii peiorative aproape), spiritualitatea adevărată etc. Iar partea cea mai tristă este că este produsul perfect: se vinde singur, nu are nevoie de nici un fel de reclamă.

  6. nici nu mai stiu cand si pentru cine am scris in text despre intoleranta.
    si, in vreme ce scriam, constientizam ca, de fapt, eu, la randu’mi, trec prin faze de intoleranta; inconstientul (imi) e inca mult mai puternic decat autocontrolul si educatia!

  7. Sunt complet de acord cu ”acuzatia de invidie”. Mai nou, mi s-a spus ca as fi invidios pe…pe…Vadim Tudor ! (Dupa ce am facut praf vreo doi sustinatori ai ”Tribunului” intr-o mini dezbatere).

    Cat despre intoleranta : Am doza mea de intoleranta. Ascult si accept parerile altora dar nu le voi schimba pe-ale mele. Nu vom putea evolua prin toleranta si acceptare obsesiva si nici prin democratie. Evident, nu vom putea evolua nici prin intoleranta si obsesia superioritatii.

  8. apropos de faza cu drogurile… asa credeam si eu acum cativa ani, pana cand am ascultat raggae [care zice ca iarba e naturala, ca scrie si in Biblie ca: folositi ierburile de pe pamantu vostru etc……] mi-am zis ca au niscai dreptate. si cata dreptate!🙂

    cat despre poponari sunt in continuare intolerant (cat priveste paradele gay si adoptiile) dar am vorbit cu poponari ca sa vad ce-i cu ei. si am ramas la convingerile anterioare! argumentul lor era: “da’ ce rau iti fac eu tie?”, la care eu, genial, i-am dat raspunsul: “da’ necrofilii ce rau ne fac noua?!? daca le-a dat mortu in scris cat timp traia ca vrea ce te bagi?” (gheii acestia erau contra necrofili, pedofili, zoofili…)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s