Inc-un show, inc-o poveste

In seara asta am avut un show aparte. In general, a mers destul de prost, dar desi interesele noastre si ale publicului au fost destul de divergente, dragostea a fost bilaterala – intr-atat incat, desi vorbeam despre ce vroiam sa transmit unor oameni atenti pe care ii aveam in fata, mi s-a strigat de mai multe ori “Zi-o p’aia cu Pula mea!”. M-am alinat la gandul ca poate si Ion Creanga, pe cand citea Pupaza din Tei in fata Junimii, a trebuit sa treaca peste voci razlete din public care ii tipau ca mai bine ar zice-o p’aia cu “Povestea Pulii”. Sic transit youtubia mundi.

 Am zis azi a treia oara o gluma care mi-e draga:

Cum zic lipovenii la muie?  

Liposuctie.

Si, incredibil, dar adevarat, am aflat mai apoi ca la masa unor prieteni era un lipovean. Lipovean cu care am lins doua pahare de tarie si de la care am aflat enorm de multe despre comunitatea lipoveana – origine si obiceiuri: rusi care au plecat din tara muma in toate zarile din cauza unor diferende de ordin religios, ortodocsi de rit vechi, au cele mai puternice centre comunitare in zona Tulcea si in Oregon, USA. Si sunt irlandezii Romaniei in materie de baut. Atat de mult incat, atunci cand l-am intrebat pe om daca i se pare potrivita comparatia, s-a incruntat, o vreme a parut ca o sa ma bata crunt si apoi mi-a zis calm: “Fii serios, irlandezii nu stiu sa bea.” Se pare ca unii lipoveni beau whiskey dimineata, dar doar daca au probleme cu inima si nu au voie sa bea cafea.

Dupa aia am fost in Laptarie si mi-am varsat sufletul cu niste oameni de la Guerilla (sarumana Oana, Alex nu uita gluma cu capul pulii Vidia), prilej cu care am mai lins niste pahare de tarie. Sau invers.

Si cum Internetul a dat putere maselor, o sa imi vars sufletul si cu voi:

Facem o treaba, si o facem cat de bine putem. Ceea ce nu inseamna ca nu putem mai bine, si ar fi oribil sa ne dam seama ca suntem cat de buni putem sa fim. Pentru ca asta ar inseamna ca nu putem mai mult, si nu cred ca exista om care sa isi doreasca asta, indiferent ca lucreaza in publicitate, vanzari de lactate, strategii guvernamentale sau salubritate urbana.

Cosmarul meu e ca peste 5 sau 10 ani oamenii sa vorbeasca despre noi cum vorbesc acum despre Vacanta Mare – “Erau tari o data, dar acum…”. Nu stiu daca am ajuns tari, nu stiu daca o sa ajungem vreodata tari, dar nu vreau sa se intample niciodata. N-am idee daca o sa imi aline durerea faptul ca o sa am la activ un Lamborghini furat, ca Mugur Mihaiescu, dar tot cred ca o sa imi vina sa imi tai o vena neimportanta si apoi sa plang cu hohote de bebelus neintarcat in bratele unui model care e aproape minora si care are picioarele mai lungi decat cariera Madonnei.

Showul din seara asta a fost poate mai slab pentru public din punct de vedere al rasetelor pe minut, dar eu m-am simtit demential pe scena, pentru ca ce am zis acolo, fie despre hartie igienica, fie despre tara si popor, totul mi-a venit din suflet. Iar de acum incolo, o sa incerc sa fiu cat mai personal cu putinta. Si asta pentru ca am fost acum doua zile la un show al trupei Showtime, vechi prieteni si pe alocuri colegi de trupa in vremuri mai vechi, si am auzit glume care se apropiau extraordinar de mult de unele dintre subiectele mele – si asta nu din cauza ca mi le-ar fi furat (nu aveau cand sa le auda), ci pentru ca ele se prezentau si urlau sa fie zise. Si atunci mi-am data seama ca, desi pericolul nu e imediat, in viitor pot sa apara zeci de alti oameni care sa faca treaba la fel de bine si sa sesizeze aceleasi subiecte si mecanisme – si atunci cu ce fac eu treaba mai bine?

Singurul raspuns e ca daca vorbesc despre cine sunt si ce simt, nimeni nu poate vreodata sa reproduca asta. Si daca pe parcurs voi pierde din public, duca-se pe pula sufletului, or veni altii care simt ce zic. Asa am ajuns pana aici, asa o sa ajung si dincolo.

Acum 3-4 ani erau momente cand, daca aveam 25 de oameni in Cafe Deko, credeam ca e plin ochi si ca l-am apucat pe Dumnezeu de portofel. Si faceam ce ne placea, chiar daca lor nu le placea. Nu pot sa cred ca reteta s-a schimbat.

Asa a fost, asa o sa mai fie, viata e plina de macazuri.

O reporterita de la Realitatea TV m-a intrebat azi intr-un interviu cat de mult din ceea ce fac pe scena ma reprezinta. Si i-am raspuns ca glumele despre stersul la cur si glumele despre identitatea nationala sunt in egala masura eu. Pentru ca eu le-am gandit si eu am judecat ca merita spuse. Si o sa le fac in continuare pe toate, doar ca imi sunt dator si va sunt dator sa le fac in asa fel incat doar de la mine sa poata veni.

Daca nu, uitati-va la ultima productie MediaPro. E cu Stela si Arsinel.

Ma infioara sa ma gandesc ca daca i-au dezgropat pe astia, la anul o sa apara un sitcom cu Toma Caragiu.

6 responses to “Inc-un show, inc-o poveste

  1. Frumos late-night-morning post.
    Masele aclama decizia de a pune suflet in ceea ce faci.

    Vorbind serios acum, faceti o treaba foarte buna. Public care sa aprecieze sunt convinsa ca o sa se gaseasca mereu. Uneori se strange mai mult astfel de public, alte ori mai putin, dar e acolo. Ca sa nu mai vorbim de publicul fidel pe care l-ati captivat deja si care nu se grabeste sa o intinda nicaieri.

  2. eu am fost aseara pt prima oara in deko…n-am mai ras asa de multa vreme. probabil ca in alte seri ati fost mai “in mana”, dar mie si aseara mi s-a parut foarte tare…singurele elemente disturbatoare au fost “baietii veseli” care chiar aveau impresia ca sunt haiosi. singura impresie care mi-au lasat-o mie e ca au venit (din inertie) direct din costinesti🙂. oricum, felicitari! si…i’ll be back!

  3. Salut, Teo. N-am cuvinte sa iti descriu cat de bine m-am simtit aseara in Deko. A fost pentru prima data in multi ani de zile cand am ras atat din tot sufletul. Sunt sigura ca nu aveti un job usor, chiar daca va place ceea ce faceti… Intr-un fel tre’ sa va pliati pe nevoia publicului si pe reactiile acestuia, asa cum un psiholog o face cu pacientii lui. Mi-a placut mult poanta cu diferenta dintre dragoste si sex. Imi parea rau ca stau tocmai la ultima masa si nu am ocazia sa iti dau niste replici. M-am regasit in cel putin 5 dintre descrierile facute de tine femeilor…sau situatiilor in care acestea ajung la un moment dat. Mi-ar placea sa avem ocazia sa vorbim odata…fiecare dintre noi intalneste situatii amuzante, doar ca putini au ocazia minunata de a le expune public asa cum faceti voi. La mai mare…coaie…🙂

  4. @Cristina

    multam. interesante ocupatii ai🙂 si foarte dragut avatar. Sa avem deci ocazia sa vorbim! adresa e adresaluiteo at gmail dot com

  5. pt mine (b.c.) si pt vidia fu bine…si la show si la povestea de dupa🙂

  6. BA VOI SUNTETI BOLNAVI. MERGELLA BALACEANCA …………SA LUATI NISTE MUIE ….POATE VA TRECE!!!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s