E 7 dimineata

Pentru cine nu ma cunoaste, ca sa eliminam orice indoiala: nu am apartenenta politica de nici o culoare, nu simpatizez pe nimeni de pe scena politica. Mai degraba as spune ca ii antipatizez in proportii egale, din motive diferite, mai pe toti cei care se numesc “politicieni”. Nu am afaceri cu statul, nu am rude care sa fi profitat vreodata din asta. Singura mea legatura pe care o cunosc cu vreun regim de conducere este ca bunica-miu a fost aviator la viata lui si a lucrat cativa ani ca navigator pe aeronava lui Ceausescu. Pare ca a trait la inaltime, dar pot sa va jur ca a aterizat de mult si acum se cearta pe ceva pensie cu niste oameni care nu il asculta.

Nu sunt mason, sincer nici nu imi e foarte clar exact ce vor masonii, in afara de oricare lucru rau se intampla in mod curent, dupa cum se poate citi pe mai multe bloguri cu subiecte si imagini care graiesc mai mult decat un diagnostic psihiatric. Singura conspiratie din care am facut parte vreodata a fost una desfasurata la varsta de 15 ani cu scopul de a nu afla tata ca fumez. In plus, desi la ea am participat doar eu si soru-mea mai mare, am esuat.

A trebuit sa fac introducerea asta ca sa explic cat de cat ca nu am nici cel mai vag interes sa spun nimic din ce spun, in afara de faptul ca sunt ganduri care imi umbla in cap si trebuie sa le dau drumul de acolo, altfel nu au loc altele noi.

Am fost la Universitate si pe la Unirii pe 15 noaptea. Nu la grosul luptei tembele, ci plimbandu-ma cu cativa prieteni, pasnic si fara zgomot, intre zonele cu incidente. Nu sunt ultras, nu aveam nici macar un fular la mine (chestie pe care am injurat-o toata noaptea, mi-am dat seama ca or fi ultrasii niste dementi, dar macar stiu sa se imbrace pe frig) si nici urma de pietre in maini.

Am venit pentru ca trebuie sa incepem sa tot venim. Nu am venit la scandal, nu am venit platit sau indemnat. Nu protestam impotriva vreunui articol anume din noua Lege a Sanatatii, nici nu tin cu Steaua. Am venit pentru sunt de acord ca uneori trebuie sa te arati in strada pentru ca oamenii care alcatuiesc statul roman sa se gandeasca ca poate gresesc prea des. Nu am avut nici un moment speranta ca daca maine dispare miraculos Basescu, saptamana viitoare apare in locul lui cineva demn, cinstit sau macar priceput la ceva.

Am avut in schimb placerea sa trag adanc pe nas de vreo doua ori niste gaz lacrimogen de aproape, si e bun, nu zic nu, politia intotdeauna are marfa buna. Jandarmii imi urlau peste scuturi: “Pleaca, ba, acasa!” pe tonuri din ce in ce mai suave pe masura ce noaptea inainta. Unde vad o problema e ca inteleg ca fortele de ordine imi pot ordona sa plec de undeva, sa eliberez un perimetru, dar nu cred ca au dreptul sa imi racneasca si unde sa ma duc.

Am fost injurat, imbrancit si amenintat de mai multe ori de testoaste ninja negre din noapte, pana si in timp ce mergeam in tacere pe trotuar cu o sticla de apa de 2 litri in mana. Am vazut cine ne apara si mi-a fost frica sa ma intreb “de cine ne apara?” Nu de alta, dar in noaptea aia, jandarmii ne cam aparau pe noi de noi insine si castigau ei.

“Pai foarte bine ca erau aia  fermi si trebuia sa iti rupa capu in tine, ba puta! ce cacat cautai tu la 11 noaptea pe strada, cand numa golani din aia dementi cu pietre si USLu pizdii masii face scandal?! La munca, ba!!!” comenteaza confortabil din fotoliu, pe d’alde Hotnews.ro sau alte asmenea, un carnat care ragaie a cremvursti. El nu a vazut nimic, dar stie. Si daca nu stie, asta nu inseamna ca nu are opinii. Pe care le spune, te injura de mama si se culca. Si-a facut datoria.

Pe Antene e macel apocaliptic, dar cu un iz monden. Realitatea are reporterite care se isterizeaza usor la petarde si iau interviuri la concurenta cu Cruduta. Sa te uiti? Mai bine dai pe Twitter. Unde toate lumea face glume.

Culmea e ca, desi mediile virtuale de multe ori se situeaza in opozitie cu autoritatile IRL, desi Internetul e foarte des un mod de organizare a rezistentei contra oprimarii unei miscari de masa, in mod ciudat, acum se facea misto de demonstranti. Ba ca sunt hipsteri, ba ca sunt microbisti din topor, ba ca sunt doar babaciuni, ba ca sunt numa huligani tineri, uneori prea banali, alteori excesiv de excentrici. Si culmea e ca erau cam toti, dar au venit pe rand.

Intr-adevar nu a fost o revolutie, a fost rascoala la program. Nu a avut o participare prea mare si nici prea mult farmec eroic. Da, probabil ca nu o sa cada “dictatorul” acum, se poate chiar spune ca am fost martori la primul numar de ski sarcastic din lume. Dar nu asta e ideea.

Cel mai cretin argument impotriva demonstratiilor a fost: “Pai daca-l da jos pe Basescu, vine Ponta sau Antonescu, o incurcam si mai rau/o sa fie la fel, ba!”. Si zic cretin pentru ca tocmai de-asta se demonstreaza in strada cu pietre care cad ca bomboanele nedorite pe o coliva necesara – nu mai exista alte cai de comunicare cu statul. Normal ca nu exista vreun scop clar si pozitiv al manifestatiei, ea oprindu-se la “Jos Basescu!” si neatingand vreodata” Sus Cutarescu!” Tocmai faptul ca nu exista vreo solutie salvatoare din punct de vedere politic este unul din motivele de revolta. Si cui o sa o zici?

Sa zicem ca esti un cetatean roman mediu, normal si cu nimic aparte, visul statisticienilor. Sunt sanse minime sa fii bagat in seama cand chiar ai ceva de zis in relatia cu statul roman, de la secretar de primarie la secretar de guvern. Plangerile se scurg din birouri in anchete de presa, de la televiziune la televiziune, primesc SMS-uri de aprobare din partea publicului cu probleme asemenatoare si apoi dispar nerezolvate, scurgandu-se inapoi in capul plansului. Ai facut scandal, nu te-ai ales cu nimic. Acum voteaza-i pe ceilalti.

Frustrarea asta mocneste, se acumuleaza, se transmite. Ea e amplificata de oficiali de toate rangurile si partidele care, in direct la TV sau in in ziare, duc sarcasmul imbecil pe cele mai inalte cote ale desavarsirii. Presedintele insusi a ajuns un fel de Pacala sadic.

Atunci iesi in strada. Si e perfect normal sa o faci, acolo te auzi cel mai bine.

Dialog social? ONG-uri? Societate civila? Sa fim seriosi, astea sunt bune pe post de ornament de studio sau aranjament floral de burtiera la Jurnalul de la ora 14.00. Stiu ca sunt solutia rationala si echilibrata in comparatie cu lupta de strada, dar cat de rational e sa te tot bizui pe ceva care esueaza in continuu si de-abia salveaza niste caini ai strazii dintr-un singur oras? SMS-urile si telefoanele la TV nu se pun, putinele sondaje electorale cinstite sunt anulate cu mici si bere, avem o criza de comunicare.

Acum daca tot am desfundat un canal, hai sa il mentinem curat si functional. Cred ca ar trebui sa iesim in strada tot mai des, nu neaparat cu nervi mai multi, dar poate mai sustinut, cu mai putina violenta si , cine stie, pancarte mai amuzante. Dar sa tot iesim. De fiecare data cand se fluiera fault, sa aratam cartonasul rosu, oricare ar fi echipele care joaca.

Important e sa o tot facem. Imi pare rau ca s-a ajuns la violenta, dar a asta a fost dezvirginarea, doare un pic. In schimb, daca ne obisnuim sa tot intram si sa iesim din piata centrala a fiecarui oras din tara, ritmic, cu pasiune si fara prezervativ, cred ca o sa ne simtim foarte bine si de-asemenea sa putem spune ca am fost si noi o data macar parte activa in futaiul national.

Iar apoi? Apoi o luam de la capat. Nu de alta, dar daca tot e dimineata si ne-am desteptat, romani, ar trebui sa ne dam si jos din pat, chiar daca stim ca si ziua care urmeaza ar putea sa fie urata.

Hai fara snooze.